Menu
No title

                               

Clinica

Ediţia a VIII-a a Festivalului Naţional al Fanfarelor Adventiste se va desfăşura la Alexandria

Ediţia a VIII-a a Festivalului Naţional al Fanfarelor Adventiste se va desfăşura la Alexandria

Uniunea de Conferinţe a Bisericii Adventiste de ziua a 7-a din zona Oltenia organizează la sfârşitul acestei săptămâni, la Alexandria, ediţia a VIII-a a Festivalului Naţional al Fanfarelor Adventiste. Evenimentul se va desfăşura sâmbătă, 9 septembrie 2017, începând cu ora 9.30, la Sala Polivalentă şi începând cu ora 15.30 pe platoul din faţa Casei de Cultură din municipiul reşedinţă de judeţ.

Potrivit organizatorilor, vor participa 12 fanfare din toate zonele ţării (3 din Banat, 1 Transilvania, 2 Moldova, 3 Muntenia şi 3 Oltenia). Din judeţul Teleorman vor participa două fanfare, Peretu seniori şi Allegreto Peretu.

Evenimentul va fi transmis live pe Facebook Fanfara Adventistă.

Biserica Adventistă de ziua a 7-a din România are o tradiţie bogată în acest domeniu. Foarte multe locaşuri de cult din zona Ardealui, Bucovinei, dar şi din sudul ţării sunt însufleţite de armoniile intense ale unei fanfare. Instrumentiştii care alcătuiesc aceste orchestre sunt majoritar amatori, ei deprinzând din tată în fiu sau de la pedagog – ucenic, cunosţinţele necesare pentru a cânta la un instrument de suflat. Cea mai veche formaţie de acest gen a fost înfiinţată în anul 1922, în localitatea Sărmaşu, jud. Mureş.

 

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus