Menu
No title

                               

Clinica

Cursuri suspendate în toate școlile din Teleorman Featured

Cursuri suspendate în toate școlile din Teleorman

Ca măsură de prevenire a oricărui posibil incident provocat de fenomenele meteo extreme, în contextul în care judeţul Teleorman se află sub Cod galben de vânt şi ploi, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a luat decizia suspendării cursurilor în toate unităţile şcolare din Teleorman pentru după-amiaza zilei de miercuri, 20 septembrie.

”Urmare a avertizării meteorologice primite, ce vizează instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, intensificări ale vântului și cantități de apă însemnate, pentru a fi preîntâmpinate eventualele probeleme ce pot apărea pe perioada manifestării acestor fenomene meteorologice periculoase, în cadrul ședinței extraordinare de astăzi a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman s-a luat decizia suspendării cursurilor la toate unitățile de învățământ din județul nostru, începând cu ora 14:00”, anunță autoritățile.

Dacă ANM va prelungi Codul galben de vreme rea, este posibil ca suspendarea cursurilor sa  se prelungească.

”Fiecare unitate de învățământ o să-și ia hotărârea în Consiliul de Administrație în ceea ce privește recuperarea cursurilor”, a declarat inspectorul școlar general, Valeria Gherghe.

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus