Menu
No title

                               

Clinica

Un copil de 8 ani a murit în timpul orei de Educaţie Fizică într-o şcoală din Teleorman Featured

Un copil de 8 ani a murit în timpul orei de Educaţie Fizică într-o şcoală din Teleorman

Un copil de clasa a II-a a murit în timpul orei de Educaţie Fizică  la Şcoala Putineiu din Teleorman. Se pare că băiatului i s-a făcut rău chiar la începutul orei de Sport. Profesorul de sport a chemat asistenta din comună şi copilul a fost dus la cabinetul medical.

 La venirea Ambulanţei, copilul se afla deja în stop cardiorespirator. S-au efectuat manevre de resuscitare în drumul către Spitalul Municipal din Turnu Măgurele , dar copilul a decedat.

Cazul a ajuns în atenţia Poliţiei Judeţene Teleorman. ”S-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă ”, a confirmat Teodora Dragole, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman a deschis o anchetă la şcoala din Putineiu.

”La începutul orei de sport a leşinat. A fost dus la cabinetul medical. Apoi a fost dus la spital de părinţi cu salvarea chemata de scoală. Înţeleg că a făcut stop cardiorespirator. Este deschisa o ancheta la nivelul şcolii. Deschidem o anchetă şi la ISJ în funcţie de concluziile autopsiei si ale poliţiei. Nu este vorba de efort fizic” , a spus inspectorul general al ISJ Teleorman, Valeria Gherghe.

Băieţelul care ar fi împlinit 8 ani pe 29 septembrie trecuse clasa a II-a la Şcoala Putineiu.

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus