Menu
No title

                               

Clinica

Programul ”Lapte și corn” debutează în zona Alexandria, la aproape o lună de la începerea școlii Featured

Programul ”Lapte și corn” debutează în zona Alexandria, la aproape o lună de la începerea școlii

Laptele și cornul vor ajunge în școlile din zona Alexandria, începând de luni, 9 octombrie, la aproape o lună de la debutul noului an școlare. Elevii din celalalte zone ale județului vor primi produsele peste aproximativ două săptămâni, după cum promit autoritățile.

 Elevii din Teleorman au început școala, pe 11 septembrie,  fără lapte și corn . Până în acest moment, produsele lactate și de panificație acordate prin Programul guvernamental ”Lapte și corn” nu au ajuns pe băncile elevilor teleormăneni. Motivul întârzierii demarării programului îl reprezintă dezinteresul agenților economici pentru licitațiile lansate de autorități.

Autoritățile județene susțin că și-au făcut temele din timp și au deschis licitații pentru achiziționarea produselor lactate și de panificație încă din luna mai. Cu toate acestea, nu s-au găsit la timp firme interesate să aducă lapte, corn și mere în județ.

Potrivit autorităților județene, programul va demara luni, 9 octombrie, în zona Alexandria, aceasta fiind singura zonă pentru care procedura de achiziţie a produselor lactate şi a celor de panificaţie s-a finalizat. Pentru zonele Turnu Măgurele, Roşiorii de Vede, Zimnicea şi Videle achiziţia de produse lactate şi panificaţie este în procedură de evaluare, urmând ca în cel mult două săptămâni să fie distribuite la nivelul întregului judeţ atât laptele, cât şi cornul.

În ceea ce priveşte procedura de achiziţie a fructelor proaspete, în prezent sunt evaluate ofertele depuse urmând ca, în cel mult două săptămâni să fie finalizată licitaţia.

Întârzieri în furnizarea produselor lactate şi de panificaţie au existat şi în toamna anului trecut, la începerea anului şcolar. În 2016, Programul ”Lapte şi corn” a debutat în Teleorman la sfârşitul lunii septembrie. Produsele lactate şi de panificaţie nu au ajuns în şcoli odată cu demararea noului an şcolar, pe 12 septembrie 2016,  deoarece una dintre firmele participante la licitaţia de achiziţie şi distribuţie a alimentelor a cerut Consiliului Judeţean anularea comunicării prin care era notificată că nu îndeplineşte condiţiile de participare la acest proces.

 Şi în 2015 au existat întârzieri, tot din motive birocratice. În urmă cu doi ani, laptele şi cornul au ajuns pe băncile elevilor teleormăneni, după 20 octombrie.

Anul acesta, aproximativ 31.000 de elevi  ar urma să beneficieze de pachetul întreg de produse lactate şi de panificaţie, iar bugetul alocat pentru punerea în aplicare a acestui program este de aproximativ şase milioane de lei.

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus