Menu
No title

                               

Clinica

Stadionul de la Alexandria, investiție de 12 milioane de euro, intră în linie dreaptă. Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru investiție. Featured

Stadionul de la Alexandria, investiție de 12 milioane de euro, intră în linie dreaptă. Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru  investiție.

Guvernul a aprobat miercuri, 6 decembrie, hotărârea privind  aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ''Complex Sportiv Stadion Municipal'', municipiul Alexandria . Obiectivul va fi realizat prin Compania Națională de Investiții și va costa 55,7 milioane de lei, adică 12 milioane de euro.

 

Modernizarea Stadionului municipal Alexandria, judeţul Teleorman, investiţie în valoare de 12 milioane de euro, propusă în vara acestui an de Ministerul Dezvoltării, a ajuns la mâna guvernanților în ședința de miercuri și hotărârea privind  aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ''Complex Sportiv Stadion Municipal'' a fost adopată .

Proiectul privind realizarea complexului sportiv  primise de câteva luni toate avizele Ministerului Dezvoltării şi Companiei Naţionale de Investiţii, dar fiind vorba de o investiţie de peste 8 milioane de euro, era nevoie de hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi demararea investiţiei.

Comentată şi contestată la nivel naţional de unele voci care consideră că stadionul de 12 milioane de euro este prea mult pentru Teleorman, judeţ recunoscut pentru nivelul scăzut de trai, investiţia a fost trasă pe linie moartă o vreme. Aprobarea din ședința de miercuri , readuce investiția în linie dreaptă. Stadionul de 12 milioane de euro ar urma să fie finalizat în 18 luni.

Complexul urmează să fie ridicat pe amplasamentul actualului stadion, care va fi demolat. Stadionul va avea o capacitate totală pentru 5.496 spectatori, o suprafaţă construită de 15.795 de metri pătraţi, iar durata de realizare a investiţiei este de 18 luni.

 Terenul de fotbal va fi refăcut, dimensiunile acestuia urmând să fie 105×68 metri, va fi înierbat şi va fi dotat cu sisteme de drenare şi de degivrare. Pista de atletism cu suprafaţă sintetică va avea cinci culoare regulamentare. Va exista şi o masă a presei cu 48 de locuri, 2 studiouri TV şi o sală de conferinţe cu 75 de locuri. Vor fi amenajate două vestiare complet echipate, două săli de încălzire indoor, vestiar pentru arbitri şi cameră pentru oficiali, vestiare pentru alţi participanţi la organizarea evenimentelor, cameră de control cu vedere directă asupra tribunelor, cameră comandament securitate.

 De asemenea, stadionul va fi dotat cu sistem de nocturnă, dispus pe copertinele celor două tribune, cu nivel de iluminare pentru transmiterea în direct a meciurilor televizate, sistem de sonorizare şi adresare public, tabele multimedia. Stadionul municipal va avea şi un hotel pentru sportivi cu 40 de camere cu paturi duble şi baie proprie, zona de recepţie, restaurant, spaţii de recuperare pentru sportivi/ SPA.

 

Proiect blocat timp de trei ani

Despre reabilitarea Stadionului municipal din Alexandria se vorbeşte încă din 2014. Investiţia ar fi trebuit să demareze în 2015 şi să fie finalizată până în prezent, conform proiectului iniţial. Proiectul a fost blocat însă după ce mai mulţi lideri PNL au considerat investiţia mult prea mare şi inutilă pentru o localitate aşa de mică şi săracă, priorităţile în opinia acestora fiind altele.

”Sunt foarte mulţi alexăndreni care au opinat că nu este necesar acest obiectiv, acest complex sportiv. Nu i-am simţit că iubesc oraşul sau că înţeleg ceea ce se întâmplă. Mă refer la alexăndreni. Au fost voci care au spus că nu avem echipă în Divizia A. Am dat exemplul cu Târgu Jiu, un oraş comparabil cu noi. Stadionul de la Alexandria este copia fidelă a stadionului de la Târgu Jiu. Ele sunt nişte proiecte tip. Târgu Jiu a avut echipă în divizia A. Şi dacă retrogradează, ce facem? Luăm stadionul şi îl mutăm într-o altă localitate care are o echipă promovată în Divizia A? Şi eu îmi doresc şi am făcut paşi pentru a avea o echipă în divizia A. Dar avem echipă în prima divize naţională de fotbal fete”,declara despre investiție primarul Victor Drăguşin.

 

 

 

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus