Menu
No title

                               

Clinica

Tradiţii şi obiceiuri de Zărezan. Ce se sărbătoreşte, de fapt, pe 1 februarie

Tradiţii şi obiceiuri de Zărezan. Ce se sărbătoreşte, de fapt, pe 1 februarie

Ziua de 1 februarie este considerată prima mare zi de sărbătoare din calendarul agricol, pomicol şi viticol. În calendarul creştin otodox, prima zi a lunii februarie este dedicată Sfântului Trifon, cel care apără viile de omizi, insecte sau lăcuste. În tradiţia populară se spune că 1 februarie este ziua „când se întâmpinã iarna cu vara“.

În ziua în care începe un an viticol nou, proprietarii de vii se adună la ”capul viei” şi pun în practică un ritual bahic, cu speranţa că anul care începe le va aduce vii roditoare şi vin bun. Pe vremuri, proprietarii viilor mergeau cu săniile sau căruţele, împodobite cu coarde de viţă-de-vie păstrate din toamnă, către viile pe care le aveau în proprietate. Aici proprietarii dezgropau sticla cu vinul ultimei recolte, îngropată din toamnă şi începeau să petreacă, marcând începutul unui nou an viticol. Băutura, mâncarea, focul tradiţional, muzica şi voia bună nu lipseau din peisaj. Obiceiul este păstrat cu sfinţenie de sute de ani. În trecut, de Gurban, în vii se sacrificau oi sau berbeci, se încingeau petreceri la care femeile nu erau invitate. Petrecerile de Arezan sau Zărezan sunt destinate exclusiv bărbaţilor viticultori. Potrivit unor superstiţii vechi, prezenţa femeilor la Arezan aduce ghinion pentru viitoare producţie de struguri. Rolul femeilor de Arezan este să stea în casă şi să dea de pomană ”un căuş sau găvan de mălai la cerşetori, pentru ca lăcustele, cărăbuşii şi alte gânganii să nu strice sămănăturile”. Cuvântul ”zărezan” vine din limba bulgară. În bulgară, verbul ” zaryazvam” înseamna şi a tăia via.

Sfântul Trifon

 În calendarul creştin ortodox ziua de 1 februarie este ziua Sfântului Mucenic Trifon. Născut în satul Lampsac, din provincia Frigia, la sfarsitul secolului al III-lea, Trifon a fost dăruit de Dumnezeu cu darul vindecării şi puterea de stăpâni demnii. În vremea împaratului Deciu, cunoscut persecutor al creştinilor, Trifon a fost prins si supus la chinuri groaznice. A fost lovit cu bâtele, ars şi i s-au batut cuie în talpi. Pentru că nu a vrut să se dezică de credinţa în Dumnezeu a fost condamnat la moarte.S-a rugat la Dumnezeu să moară înainte de a i se tăia capul şi dorinţa i-a fost ascultată. Legenda spune că atunci când soldaţii au ridicat sabia să îi taie capul, sfântul şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Sfântul Trifon este cel care apără viile şi livezile de omizi, lăcuste, viermi şi gândaci. În trecut ziua de Zărezan era zi nelucrătoare, pentru ca holdele de struguri să nu fie atacate de insecte. Sfântul Trifon este considerat şi patronul lupilor, apărător de rele şi de durere. În calendarul popular străvechi sfântul mai are şi numele de Trif Nebunul. Despre Sfântul Trifon se spune spun că a păzit-o pe fecioara Maria, când a ieşit cu pruncul Iisus la biserică, de câinii lui Sf. Petru. Drept mulţumire, fecioara l-a făcut pe Trifon stăpân peste lăcuste, viermi şi alte gângănii, dându-i puterea de a le orândui să facă stricăciuni în holdele acelora care nu -l vor serba. În tradiţia populară se spune că Sfântul Trifon ţine lăcustele legate în lanţ de fier.

Superstiţii de Zărezan

Obiceiul Gurbanului viilor este încărcat de superstiţii. Viticultorii cheamă în vii preoţi pentru a sfinţi via, în credinţa că producţia le va fi ferită de atacatori. În unele părţi ale ţării, în ajunul Sfântului Trifon se curăţă coşul de funigine, iar funiginea se presară în vie. Via este botezată apoi cu agheasmă de la Bobotează pentru a fi apărată de piatră şi ger şi pentru a aduce cât mai mult rod .Tradiţia populară aminteşte şi suprestiţii legate de vreme. Se spune că în ziua Sfântului Trifon nu este niciodată omăt.

 

 

 

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus