Menu
No title

                               

Clinica

Controale în domeniul exploatărilor forestiere

Controale în domeniul exploatărilor forestiere

În ultimele 5 luni, comisarii Comisariatului Judeţean Teleorman al Gărzii Naţionale de Mediu au efectuat 13 controale privind verificarea modului în care agenţii economici care desfăşoară activităţi de exploatare forestieră respectă prevederile legale în domeniul protecţiei mediului, regimul ariilor naturale protejate, conservării habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, precum şi gestionarea deşeurilor rezultate în urma procesului de obţinere a materialelor lemnoase.

Urmare a acestor acţiuni de control, comisarii Comisariatului Judeţean Teleorman al GNM au aplicat 3 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 130.000 de lei.

Garda Naţională de Mediu avertizează, pe această cale, operatorii economici care desfăşoară activităţi de exploatare forestieră, că aceste acţiuni vor continua, iar în caz de nerespectare a legislaţiei protecţiei mediului, amenzile vor fi usturătoare.

 

 

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus