Menu
No title

                               

Vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

 Regimul termic va continua să crească, aşa încât, vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, informează ANM.

Regimul termic va continua să crească, aşa încât, vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă. În cursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, dar numai izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată, după amiază în regiunile nord-estice, iar spre seară în cele vestice şi de nord-vest. Noaptea, înnorările se vor accentua şi va ploua în interiorul arcului carpatic şi la munte, unde aversele vor fi însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări îndeosebi la munte.

Temperaturile maxime vor avea valori de la 15...16 grade în deltă până la 27 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 grade în estul Transilvaniei şi 15 grade în sudul Banatului. În zonele joase de relief, cu precădere din sud-estul teritoriului, vor fi condiţii de ceaţă.

Joi,vremea va deveni instabilă, în cea mai mare parte a ţării. Instabilitatea atmosferică, ce se va manifesta prin înnorări, averse şi descărcări electrice, va fi mai accentuată, în interiorul arcului carpatic - după amiază şi în orele serii, iar în restul teritoriului, noaptea. În Oltenia, astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse. Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi va cădea grindină. Temporar, vântul va avea intensificări în toate zonele, iar pe crestele montane va sufla tare.

Temperaturile maxime, în scădere faţă de cele din ziua precedentă, în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale,  vor fi cuprinse, în general, între 17 şi 25 de grade, iar cele minime între 7 şi 14 grade.

 MEDIAFAX.RO

Mai multe detalii...

Bani din buget pentru bisericile din oraș: bust de bronz la Catedrala ” Sf. Alexandru” și termopane pentru Biserica Adventistă

Consilierii locali au aprobat în cea mai recentă ședință alocarea de fonduri pentru două lăcașuri de cult din oraș. Proiectul de hotărâre a fost inițiat de primar, în baza solicitărilor venite de la cele două biserici.

Potrivit documentului aprobat de aleșii locali, Catedrala ”Sf. Alexandru” va primi 40.000 de lei pentru realizarea unui bust de bronz al domnitorului Alexandru Ghica. Biserica Adventistă de Ziua a șaptea va primit suma de 14.000 de lei pentru schimbarea ferestrelor.

”Având în vedere faptul că unităţile de cult nu dispun de fonduri suficiente, propunem  alocarea din bugetul local a sumei total de 54,00 mii lei pentru completarea fondurilor proprii din care 40,00 mii lei pentru Parohia „Sfantul Alexandru” in vederea realizarii unui bust din bronz al  domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica si 14,00 mii lei pentru Biserica Adventista de Ziua a saptea Alexandria 2 strada 1 Decembrie nr. 96 pentru schimbarea ferestrelor locasului de cult cu ferestre termopan”, se arată în documentația care însoțește proiectul de hotărâre.

Potrivit deciziei aleșilor, alocarea sumelor se va face eşalonat în limita prevederilor bugetare, până la sfârşitul anului 2014 de la capitolul „Cultura, recreere si religie”.

 

 

Mai multe detalii...

Haznaua de la școala din Mavrodin a costat peste 1, 7 miliarde vechi , iar câteva gropi din comună au fost astupate cu 6 miliarde de lei

 

 

 

Elevii și profesorii de la școala din comuna Mavrodin merg la toaletă în fundul curții, la o latrină fără apă și canalizare. Cele 14 cabine au costat nici mai mult nici mai puțin de 1, 7 miliarde de lei. Banii au venit de la Ministerul Educației în 2007, unde s-a ținut, de altfel, și licitația.

Mai multe detalii...
Subscribe to this RSS feed