Menu
No title

                               

Clinica

PSD a câștigat alegerile locale parțiale la Cervenia, Poeni și Salcia Featured

PSD a câștigat alegerile locale parțiale la Cervenia, Poeni și Salcia

PSD a câştigat alegerile locale parţiale pentru funcţia de primar în comunele Cervenia, Poeni şi Salcia.

Teleormanul s-a situat pe primul loc pe ţară ca număr de localităţi în care au avut alegeri locale parţiale pentru primari, după ce foştii edili au fost declaraţi incompatibili de ANI.

Din 2489 de alegători, în comuna Cervenia s-au prezentat la urne 1511 persoane cu drept de vot. PSD a obţinut 70,6%, PNL 26%.

În comuna Poeni, 1476 de persoane şi-au exercitat dreptul de vot. Partidul Social Democrat a câştigat alegerile cu 79,48%, în timp ce PNL a obţinut 7,28%.

În localitatea Salcia, 1489 de cetăţeni au votat. 56,5% dintre aceştia au ales PSD, iar alţi 38,4% au ales PNL.

 "Rezultatul a fost foarte bun. Am câştigat în toate cele trei localităţi. De mâine trebuie să ne apucăm de treabă în toate cele trei localităţi. A fost o diferenţă de scor semnificativă. A fost o diferenţă foarte mare la Poeni. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ şi să ne facem treaba în continuare. Nu contează diferenţa de scor ci faptul că cei trei, Doru Slobozeanu de la Cervenia, Dănuţ Botescu de la Poeni şi Iulian Olteanu de la Salcia trebuie să îşi desfăşoare activitatea cum trebuie şi să rezolve problemele cetăţenilor.", a declarat Dănuţ Cristescu, directorul de campanie al PSD.

 

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus