Menu
No title

                               

Clinica

Items filtered by date: Iulie 2017

Salarii majorate la Primăria Alexandria. Primarul Victor Drăgușin câștigă 13.000 de lei brut, iar directorii din primărie câte 7500 de lei

Primăria Alexandria tinde să devină un angajator de invidiat la nivelul reședinței de județ, după noua grilă de salarizare, stabilită  în baza legii salarizării unitare, act intrat în vigoare la începutul lunii iunie. Începând cu luna  august, angajaţii Primăriei Alexandria vor merge acasă cu lefuri mai mari, iar în cazul unora dintre ei, salariile noi înseamnă dublu față de ceea ce primeau până acum. Noua grilă i-a dublat salariul primarului Victor Drăgușin care are un venit net de 9100 de lei.

 Legea salarizării unitare (legea numărul 153/2017) stabileşte 116 clase de salarizare, cel mai mic salariu fiind de 1.625 de lei, iar cel mai mare - de 22.000 de lei. De asemenea, legea prevede şase creşteri etapizate ale salariilor de bază, începând cu 1 iulie şi continând cu măriri în fiecare dată de 1 decembrie, din 2017 şi până în 2021. Legea a intrat în vigoare pe 1 iulie 2017 și Primăria Alexandria s-a aliniat și ea la noile reglementări.

Consilierii locali au aprobat, astăzi,  hotărarea privind stabilirea salariilor de  baza aferente functiilor publice si contractuale din cadrul familiei ocupationale ”Administratie”, utilizate in cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Alexandria,Directiei de Evidenta a Persoanelor,Directiei Politia Locala,Serviciului Public de Interes Local Administratia Domeniului Public Alexandria si al Serviciului Public de Interes Local Directia Generala de Asistenta Sociala Alexandria.

Cu mici excepții, ale angajaților care deja aveau salariile la nivelul stabilit de noua lege, proiectul aprobat astăzi aduce majorări de salarii pentru majoritatea salariaților primăriei.De luna viitoare, primarul Alexandriei va avea o leafă de 13.000 de lei brut, ceea ce înseamnă 9100 de lei net. 8100 de lei net vor câștiga și cei doi viceprimari ai Alexandriei. Secretarul primăriei are, acum, un salariu de 10.000 de lei brut, iar administratorul public al reședinței de județ Alexandria va avea prevăzut în contract un salariu de 11.000 de lei. Arhitectul șef al orașului va câștiga 8000 de lei, iar directorii din primărie câte 7500 de lei brut.

 Șefii de birouri din Primărie vor câștiga 5300 de lei

 Șefii de servicii din Primăria Alexandria vor avea salarii de 6000 de lei, în vreme ce șefii de birouri vor câștiga 5300 de lei.  Pentru un funcționar public din Primăria Alexandria, după proiectul aprobat azi, maximul de salariu este de 4700 de lei la care se adaugă vechimea. Un astfel de funcționat cu vechime mare în muncă  ajunge să câștige cât un șef de serviciu,adică 5300 de lei.

Potrivit noii grile, salariul unui șofer din Primăria Alexandria ajunge la 2500 de lei, portarul sau paznicul câștigă 1700 de lei, îngrijitorul -1600-1800 de lei. Cel mai mic salariu prevăzut de noua grilă este pentru funcția de muncitor necalificat. Muncitorii necalificați din primărie vor câștiga aproximativ 1500 de lei.

La nivelul Primăriei Alexandria, noile majorări înseamnă o creștere a fondului de salarii, pentru anul viitor, de 25%.

 Polițiștii locali apar în noua grilă drept ”inspectori”și au salarii de 3000 de lei

 În noua grilă de salarizare nu mai apare funcția de polițist local, fiind vorba de o lacună  a legii după spusele edilului Victor Drăgușin. Ca atare, agenții locali din Alexandria apar în  noua grilă cu funcția de ”inspectori”. Salariile de la Poliția locală Alexandria au crescut și ele substanțial. Un inspector superior la Poliția locală  câștigă 3000 de lei, unul principal, 2800, asistent-2400, iar un agent debutant-1900 de lei.

 Pretenții mai mari

Primarul Victor Drăgușin susține că are pretenții mai mari de la funcționarii din subordinea sa. ” Eu îi doresc să fie mai eficienți, să fie mai atenți la relațiile cu cetățeanul. Pretențiile mele și ale colegilor din administrație vor fi mult mai mari și vor avea două elemente în fișa de evaluare a fiecărui angajat:gradul de dialog cu cetățeanul, adică numărul de reclamații pe care le primeasc de la cetățeni va contribui negativ și modul în care își răspun unul altuia, între departamente,  la diverse solicitări”, spune primarul.

Întrebat dacă bugetul Alexandriei poate susține noul fond de salarii și dacă nu cumva este posibil să se treacă la desființări de posturi, primarul Alexandriei a lasăt de înțeles că acest lucru este posibil și că, la nivelul Primăriei Alexandria, nu sunt excluse disponibilizări în următoarea perioadă.

 

 

Mai multe detalii...

Ziua mondială a hepatitei

În întreaga lume, la 28 iulie, este marcată Ziua mondială a hepatitei, un eveniment anual care focalizează asupra factorilor de risc, prevenţiei şi controlului hepatitelor virale.

Prima celebrare a unei zile internaţionale privind hepatita a fost organizată de Alianţa Mondială pentru Hepatită (WHA), la 19 mai 2010. În urma succesului acestei iniţiative, Adunarea Mondială a Sănătăţii a stabilit ca 28 iulie să fie celebrată în fiecare an drept Ziua mondială a hepatitei.

Pe 28 iulie a.c., comunitatea globală a hepatitei se va reuni în întreaga lume pentru a creşte conştientizarea şi sensibilizarea populaţiei de a lupta împotriva acestui flagel.

Şi anul acesta – 2017 –, evenimentul se desfăşoară la nivel mondial şi se doreşte realizarea unui record de participare, pentru a intra în Cartea Recordurilor - GUINESS BOOK.

          În municipiul Alexandria, prin promovarea acestui eveniment, sperăm să încurajăm oamenii din comunitatea locală şi din judeţ care se confruntă cu hepatita să ia măsurile preventive necesare, iar acţiunea să aibă un impact vizual pozitiv.

          Evenimentul se va desfăşura sub deviza: «NU LĂSA HEPATITA SĂ-ŢI DISTRUGĂ VIAŢA, E MAI APROAPE DECÂT CREZI! TESTEAZĂ-TE! SUNT EU NUMĂRUL 12?».

          Scopul acţiunii este de a aduce în centrul atenţiei comunităţii noastre afecţiunile hepatice şi necesitatea de a lua măsurile preventive necesare împotriva acestui flagel mondial, care afectează 1 din 12 persoane.

          Evenimentul va avea loc vineri, 28 iulie a.c., începând cu orele 900, în faţa Pieţei Centrale din municipiul Alexandria.

          Organizatorii sunt: Primăria municipiului Alexandria, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Teleorman, Biblioteca Judeţeană „Marin Preda” Teleorman, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Teleorman, Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman, Şcoala Postliceală Sanitară de Stat Alexandria, Şcoala Postliceală Sanitară «Carol DAVILA» Alexandria, Filiala Teleorman a Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice.

          Vor fi prezenţi pacienţi cu afecţiuni hepatice, pacienţi cu alte afecţiuni, elevi ai şcolilor postliceale sanitare din Alexandria, elevi din şcolile şi liceele din Alexandria, cetăţeni din Alexandria şi din judeţ de ambele sexe şi de diferite vârste, mass media locală.

          Moderatorul manifestării este preşedintele filialei APAH Teleorman, domnul colonel în rezervă Viorel Ciobanu.

Mai multe detalii...

310 teleormăneni au încasat ajutoare sociale necuvenite

  • Publicat in Social

310 teleormăneni au primit necuvenit ajutoare sociale, motivul fiind nedeclararea la primarie a veniturilor realizate din salarii sau pensii. În aceste cazuri, ajutoarele au fost sistate de la plată și beneficiarii pe nedrept vor fi nevoiți să dea banii înapoi.

 În primul semestru al acestui an, au fost verificate 54 de localitati, prin controale tematice stabilite de minister si controale inopinate dispuse in urma unor diverse sesizari din partea cetatenilor privind acordarea ajutoarelor sociale. ”Din cele 54 de localitati verificate de inspectia sociala,   4 au fost sanctionate cu avertisment, si alte alte 4 au fost sanctionate cu amenzi contraventionale intre 1.000 lei si 5.000 lei”, informează AJPIS Teleorman.

De la începutul anului, în urma masurilor lasate de catre auditorii Curtii de Conturi side catre inspectorii sociali, a constituit debite pe ajutorul social in suma de 156.728 lei pentru un numar de 310 beneficiari, care au primit necuvenit aceste sume de bani, motivul fiind nedeclararea la primarie a veniturilor realizate din salarii sau pensii.

În judetul Teleorman, la data de 30 iunie, erau în plata 10.340 beneficiari de ajutor social, cu 5% mai putin fata de sfarsitul anului trecut, când erau în plata 10.860 beneficiari de ajutor social. Din cei 10.340 beneficiari aflati in plata in prezent, 10% sunt in mediul urban, iar restul de 90% in mediul rural. Distributia beneficiarilor pe orase se prezinta astfel: Alexandria 409 beneficiari; Rosiorii de Vede 273 beneficiari; Turnu Magurele 331 beneficiari; Zimnicea 442 beneficiari și Videle 126 beneficiari.

Potrivit legii, nivelul lunar al venitului minim garantat este de: 142 lei pentru persoana singură; 255 lei pentru familiile formate din 2 persoane; 357 lei pentru familiile formate din 3 persoane; 442 lei pentru familiile formate din 4 persoane; 527 lei pentru familiile formate din 5 persoane; câte 37 lei pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, care face parte din familie, în condiţiile prezentei legi. Cuantumul ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între nivelurile prezentate mai sus, şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

 

 

Mai multe detalii...

Un bărbat din Rădoiești, căzut în fântână, a fost salvat de pompieri

Incidentul s-a petrecut în satul Cetatea, comuna Rădoieşti. Un bărbat de 45 de ani a căzut într-o fântână și pompierii din cadrul  Detaşamentului Roşiori de Vede au fost solicitați să intervină cu mai multe autospeciale, precum şi o ambulanță SMURD.
”Persoana, un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani, a fost scoasă rapid de pompieri, fântâna având cca. 110 cm diametru şi o adâncime de aproape 10 m. Victimei i-au fost acordate primele îngrijiri medicale de către paramedicii, fiind apoi transportată la Spitalul Mun. Rosiorii de Vede, aceasta fiind conştientă şi stabilă. Împrejurările producerii acestui eveniment urmează a fi stabilite de poliție”, informează ISU Teleorman.

 

Mai multe detalii...

Programul Festivalului de Teatru IDEO IDEIS 2017

 

LUNI, 07 AUGUST

19:00-20:30      Festivitate de deschidere (Casa de Cultură)

 

MARȚI, 08 AUGUST

19:00-20:30      “Mal/praxis”, Teatrul Național Radu Stanca, Sibiu(Casa de Cultură)**

 

20:00-21:00      Masterclass Claudiu Bleonț (Sala de ședințe a Primăriei)

 

21:00-22:30      “20 noiembrie” , Teatrul Național Radu Stanca, Sibiu(Conciato)


MIERCURI, 09 august

 

20:00-21:00      Masterclass Tudor Chirilă (Sala de ședințe a Primăriei)

 

20:30-22:00      “O mie de motive”, Point (Casa de Cultură)

21:00-22:30      “Cont(r)acte, Teatrul ACT, București(Conciato)


JOI, 10 AUGUST

20:00-22:30     Cinemateca târzie: Ana, mon amour, r. Călin Peter Netzer (Cinema Casa de Cultură)

                                            

20:30-22:00 “Don Juan”, Teatrul de Comedie, București (Casa de Cultură)

 

21:00-22:30     “Mălăieș în călcăieș”, FRILENSĂR&Teatru LUNI de la Green Hours, București (Conciato)

 

VINERI, 11 AUGUST

11:00-12:00Amprente, Brașov  - „Avioane de hârtie”, spectacol de teatru tânăr(Casa de Cultură)

12:00-13:003,14, Buzău - „Pisica Verde”, spectacol de teatru tânăr (Casa de Cultură)

15:00-16:00Nant, București - „Avioane de hârtie”, spectacol de teatru tânăr (Casa de Cultură) 

17:

17:00 – 18:00     Sesiune de întrebări și răspunsuri cu mentorii  - Andi Vasluianu, Cătălin Ștefănescu, Marius Manole (Sala de ședințe a Primăriei)

17:00-

17:00 - 19:00       Marionete + Animații cu public (Centrul pietonal)

 

20:00-23:30       Cinemateca târzie: Sieranevada, r. Cristi Puiu (Cinema Casa de Cultură)

 

20:30-22:00     “Un stejar”, Teatrul Tineretului, Piatra Neamț (Casa de Cultură)

 

21:00-22:30      “First date”, spectacol independent, București (Conciato)       

 

21:30                         Trei & Uord - spectacole de stradă by Școala de Circ (Centrul pietonal)        

SÂMBĂTĂ, 12 AUGUST

10:00 - 12:00       Picioroange + Animații cu public (Centrul pietonal)

 

11:00-12:00       Alter Ego , Alexandria - “Gaițele”- spectacol de teatru tânăr (Casa de Cultură)
12:00-13:00
      Drama Club, Botoșani- „Carajale”, spectacol de teatru tânăr(Casa de Cultură)

15:00-16:00     Playhood, București - “Povestiri din curtea școlii” - spectacol de teatru tânăr(Casa de Cultură)

17:00-18

                                17:00 – 18:00    Sesiune de întrebări și răspunsuri cu mentorii - Medeea Marinescu, Dorina Chiriac, Vlad Zamfirescu (Sala de ședințe a Primăriei)

 

17:00 - 19:00  Picioroange + Animații cu public (Centrul pietonal)

17:00-19:

19:00 - 20:00     Seara povestitorilor - Funky Citizens (Cosmin Pojoranu, Elena Calistru&Ovidiu Vanghele) (Sala de ședințe a Primăriei)

 

20:30-21:15       Seara povestitorilor - Cosmin Bumbuț&Elena Stancu (Sala de ședințe a Primăriei)

21:15-22:00       Seara povestitorilor - Roman Tolici (Sala de ședințe a Primăriei)

22:00-22:45       Seara povestitorilor- Bogdan Stelea (Sala de ședințe a Primăriei)

20:30-22:00      “Familia fara zahar”, Teatrul Mic, Asociația Replika, București (Casa de Cultură)

21:00-22:30       “Jurnalul lui Adam si al Evei”, Godot Café Teatru, București (Conciato)

 

22:00                 Respiro - spectacol de stradă by Școala de Circ (Centrul pietonal)

 

DUMINICĂ, 13 AUGUST

 

10:00 - 12:00         Marionete + Animații cu public (Centrul pietonal)

 

11:00-12:00         Atelierul de Teatru, Botoșani -  „Chatroom”, spectacol de teatru tânăr (Casa de Cultură)

12:00-13:00         Artwist, Baia Mare - „Aproape”, spectacol de teatru tânăr (Casa de Cultură)                                      

15:00-16:00          Brainstorming, București - „Vreme să iubești, vreme să mori”, spectacol de teatru tânăr(Casa de Cultură)

15:00 - 17:00          Marionete + Animații cu public (Centrul pietonal)

 

16:00 - 18:00        Expoziție Art&play și sesiune de feedback cu părinții (Casa de Cultură, Clubul Pensionarilor)

 

17:00-18:00           Sesiune de întrebări și răspunsuri cu mentorii - Pavel Bartoș, Ofelia Popii, Șerban Pavlu (Sala de ședinte a Primăriei)

 

20:30-22:00           Festivitate închidere(Casa de Cultură)

22:00-00:00           Concert Fanfara Transilvania (scena Ideo Ideis din fața Casei de Cultură)

 

Mai multe detalii...

Marcel Iureș, Roman Tolici și Tudor Chirilă urcă pe scenă la IDEO IDEIS 2017

Personalități ale culturii, artelor și sportului, jurnaliști și activiști civici vor fi prezenți la Alexandria între 07 și 13 august, ca invitați ai celei de-a 12-a ediții a festivalului IDEO IDEIS. Echipa Funky Citizens (Elena Calistru, Cosmin Pojoranu și Ovidiu Vanghele), jurnalista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț (Teleleu), pictorul Roman Tolici și fotbalistul Bogdan Stelea vor anima Seara povestitorilor, în cea mai plină zi a festivalului, sâmbătă, 12 august (începând cu ora 19:00). Artiștii scenei Claudiu Bleonț și Tudor Chirilă vor susține fiecare câte un Masterclass - marți, 08 august, respectiv miercuri, 09 august, de la ora 20, iar Marcel Iureș, președinte de onoare al festivalului, va urca pe scenă ca actor invitat în cadrul spectacolului „Un stejar”, în regia lui Bobi Pricop, care se va juca vineri, 11 august, la Casa de Cultură din Alexandria.

 

Timp de o săptămână, între 07 și 13 august, a 12-a ediție a festivalului IDEO IDEIS oferă locuitorilor orașului și vizitatorilor o selecție de activități demne de o capitală culturală: 19 spectacole de teatru (10 profesioniste + 9 spectacole de teatru tânăr), 14 reprezentații de spectacole stradale și un concert Fanfara Transilvania în plin centrul orașului, pe o scenă special amenajată vizavi de Casa de Cultură. Două dintre cele mai bune filme românești ale anului vor fi proiectate la Cinematograful din cadrul Casei de Cultură: Ana, mon amour, în regia lui Călin Netzer, care a fost la Festivalul de film de la Berlin, cu actorul alexăndrean Mircea Postelnicu în rolul principal (joi, 10 august, ora 20) și Sieranevada, cel mai recent film al lui Cristi Puiu, prezentat la Festivalul de film de la Cannes (vineri, 11 august, ora 20).

 

De vineri până duminică, în grupe de către trei, mentorii Andi Vasluianu, Cătălin Ștefănescu, Marius Manole, Medeea Marinescu, Dorina Chiriac, Vlad Zamfirescu, Pavel Bartoș, Ofelia Popii și Șerban Pavlu vor răspunde întrebărilor la Sesiunile de Q&A din Sala de ședințe a Primăriei din Alexandria. Tot de vineri până duminică, cele 9 trupe de liceeni mentorate de ei își vor prezenta spectacolele publicului pe scena Casei de Cultură din Alexandria.

 

În afară de spectacolele invitate, toate evenimentele IDEO IDEIS (excepție făcând atelierele dedicate liceenilor) sunt cu intrare liberă, în limita locurilor disponibile.

 

Spectacole invitate:

-       Mal/praxis, de Bogdan Georgescu, cu Codruța Vasiu, Cristina Ragos, Ștefania Marola, Cristina Blaga, Alexandra Gavrilov, Alexandra Spătărelu, Raj-Alexandru Udrea; Teatrul Radu Stanca din Sibiu, interzis sub 18 ani; marți, 08 august, ora 19:00, Casa de Cultură
Spectacol destinat exclusiv comunității din Alexandria. Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.

-       20 noiembrie, de Lars Noren, în regia lui Eugen Jebeleanu, cu Ali Deac; Teatrul Radu Stanca din Sibiu, marți, 08 august, ora 21:00, Conciato

 

-       O mie de motive, de Duncan Macmillan, în regia lui Horia Suru, cu Florin Piersic Jr.; Point București, miercuri, 09 august, ora 20:30, Casa de Cultură 

-       Cont(r)acte, de Mike Bartlett, în regia lui Cristi Juncu, cu Teodora Stanciu și Diana Cavaliotti; Teatrul Act București, nerecomandat sub 16 ani – miercuri, 09 august, ora 21:00, Conciato 

-       Don Juan, adaptare după Molière, regia Andrei și Andreea Grosu, cu Dan Rădulescu, Liviu Pintileasa și Dragoș Huluba; Teatrul de Comedie București, joi, 10 august, ora 20:30, Casa de Cultură

-       Mălăieș în Călcăieș,adaptare după Capra cu trei iezi, de Daniel Chirilă, cu Loredana Cosovanu, Alina Mîndru, Claudia Chiraș, Tiberiu Enache, Dumitru Georgescu, Ovidiu Cosovanu și Daniel Chirilă; FRILENSĂR & Teatru LUNI de la Green Hours, joi, 10 august, ora 21:00, Conciato

-       Un Stejar, de Tim Crouch, regia Bobi Pricop, cu Mircea Postelnicu & Marcel Iureș (actor invitat), nerecomandat sub 12 ani; Teatrul Tineretului Piatra Neamț, vineri, 11 august, ora 20:30, Casa de Cultură

-       Familia Fără Zahăr, de Mihaela Michailov, regia Radu Apostol, cu Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu, Gabi Costin, Oana Pușcatu, Silvana Negruțiu și Paul Dunca, nerecomandat sub 14 ani; Teatrul Mic, Asociația Replika - București, sâmbătă, 12 august, ora 20:30, Casa de Cultură

-       Jurnalul lui Adam și al Evei, de Mark Twain, regia Eugen Gyemant, cuDana Rogoz și Dan Rădulescu; Godot Café Teatru București, sâmbătă, 12 august, ora 21:00, Conciato

Pentru spectacolele de teatru profesionist, prețul unui bilet este de 10 lei. Biletele pot fi achiziționate de la Casa de Cultură din Alexandria și de la Terasa Conciato, începând cu 07 august 2017.

 Detalii despre spectacolele trupelor participante, aici.

Programul complet al festivalului îl găsiți ca document atașat cât șipe ideoideis.ro

 

***
Tema festivalului de anul acesta este autonomia, iar campania se desfășoară sub întrebarea „Pe tine cine te minte?”. Spoturile video ale campaniei sunt testimoniale de la Alina Gavrilă Borțun (Creative Director), Adi Bulboacă (fotograf, Scena9), Elena Calistru (Funky Citizens), Svetlana Cârstean (poetă), Dorina Chiriac (actriță, mentor IDEO IDEIS), Oana Giurgiu (producătoare, TIFF), Cristian Lupșa (editor, Decât o Revistă), Marius Manole (actor, mentor IDEO IDEIS), Cristian Neagoe (manager cultural, Street Delivery), Psihotrop (rapper), Vlad Tăușance (trainer de comunicare), Alex Tocilescu (scriitor), Roman Tolici (artist) și Vlad Levente Viski (activist, MozaiQ) despre mituri încă actuale în societatea românească. Artiștii Alexandru Nimurad, Sorina Vazelina și Maria Zurbagiu au venit cu propriile interpretări asupra campaniei, declinate în cele trei vizualuri ale ediției de anul acesta a IDEO IDEIS.

 

 

 

Mai multe detalii...

Măsuri drastice împotriva celor care vor incendia miriştile

ISU Teleorman va lua măsuri drastice împotriva celor care vor incendia miriştile nu vor respecta regulile pentru prevenirea incendiilor, amenzile fiind cuprinse între 3000 – 6000 lei pentru persoane fizice şi între 25.000 – 50.000 lei pentru persoane juridice.

 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “A.D. Ghica” al judeţului Teleorman desfăşoară permanent activităţi orientate spre siguranţa cetăţeanului, pe cele două componente specifice, prevenirea situaţiilor de urgenţă şi gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viaţa semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Potrivit calendarului de activităţi al Inspecţiei de Prevenire din cadrul I.S.U. “A.D. Ghica” al judeţului Teleorman, în lunile iunie şi iulie a.c., inspectorii de prevenire au desfăşurat controale specifice pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor la 20 de operatori economici din domeniul agricol, neregulile depistate fiind sancţionate conform legislaţiei în vigoare. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Teleorman, mr. Gelu Dragomir, în perioada menţionată au fost acordate 30 de avertismente şi 18 amenzi contravenţionale în cuantum de 18000 de lei.

Principalele nereguli constatate cu ocazia controalelor de prevenire au fost: o parte din utilajele agricole folosite pentru transportul produselor agricole recoltate (tractoare) nu au prevăzute la ţevile de eşapament cu dispozitive de captare a scânteilor/parascântei, iar unele combine autopropulsate nu sunt prevăzute cu dispozitiv pentru scurgerea pe sol a electricităţii statice în timpul funcţionării; instalaţiile electrice aferente construcţiilor ce aparţin exploataţiilor agricole nu sunt utilizate potrivit reglementarilor tehnice specifice astfel încât să nu constituie surse de iniţiere şi/sau propagare a incendiilor; mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotarea diverselor spaţii de depozitare ale societăţilor agricole au termenele de verificare ale încărcăturii recomandate de producător depăşite; personalul de deservire al utilajelor agricole nu a fost instruit suplimentar înaintea începerii lucrărilor din campania agricolă privind respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor; nu a fost asigurată, de către factorii responsabili, identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu, nefiind realizată corelarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura şi nivelul riscurilor; nu sunt respectate distanţele minime prevăzute de reglementările legale între utilajele agricole şi produsele agricole depozitate în spaţiile închise cu destinaţie mixtă; fâşiile arate, realizate cu scop de protecţie a vecinătăţilor şi din apropierea căilor de circulaţie, nu au lăţimea minimă prevăzută de reglementările în vigoare.

În ultima lună, două combine au luat foc în timp ce recoltau grânele de pe câmpurile teleormănene. Dacă în primul caz incendiul a fost stins înainte să se propage la cultura de grâu, în cel de-al doilea caz au ars şi 2,5 hectare din aceasta, pagubele fiind considerabile. De asemenea pompierii teleormăneni s-au confruntat în ultima perioadă cu numeroase incendii de vegetaţie uscată, acestea putând pune în pericol culturile de cereale din imediata vecinătate, locuinţele oamenilor dar şi vieţile cetăţenilor, participanţi la trafic, pe drumurile naţionale şi judeţene aflate în apropierea acestora.

Conducerea ISU Teleorman a precizat că va lua măsuri drastice împotriva celor care vor incendia miriştile nu vor respecta regulile pentru prevenirea incendiilor, amenzile fiind cuprinse între 3000 – 6000 lei pentru persoane fizice şi între 25.000 – 50.000 lei pentru persoane juridice.

 

Mai multe detalii...

Vreme instabilă

 

Instabilitatea atmosferică, manifestată prin averse, intensificări ale vântului și descărcări electrice, va fi prezentă, miercuri în jumătatea de est a țării, dar și în zonele sudice și sud-estice, inclusiv în București, începând din a doua parte a zilei, a declarat, pentru AGERPRES, Viorica Dima, meteorolog de serviciu al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

"Ziua de miercuri va aduce din nou instabilitate atmosferică în special în partea est a țării, iar în Capitală începând de la orele serii. Practic, astăzi, pe timpul zilei, în București, vremea se va mai îndrepta și vom avea temperaturi de 30 de grade. După lăsarea serii va reveni instabilitatea atmosferică și temperaturile scad. Vor fi averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice. La nivel național, nu vom avea nicăieri caniculă, valorile termice situându-se undeva în jurul valorii de 32-33 de grade Celsius. Începând din a doua parte a zilei, spre seară, vremea se va schimba în jumătatea de est a țării, unde vom avea vreme instabilă", a spus specialistul ANM.

Conform prognozei ANM, valabilă pentru intervalul 24 iulie — 6 august, vremea va fi, în general, caldă la nivelul tuturor regiunilor, în timp ce fenomenele de instabilitate atmosferică vor continua să fie prezente prin ploi locale și însemnat cantitativ, între 24 și 29 iulie.

Agerpres.ro

Mai multe detalii...

Accident cu șase victime pe DE 70

Accidentul s-a produs marți după-amiaza, pe DE 70, între localitățile Vitanesti și Vaceni. ”Au fost implicate doua autoturisme, șase persoane fiind rănite, doua in stare gravă. Se pare ca cinci dintre cele șase persoane sunt cetățeni bulgari. Toate victimele sunt conștiente, stabile, li s a acordat primul ajutor la fata locului și au fost transportate la Spitalul Județean de Urgentă Alexandria pentru investigații medicale amănunțite și acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Cazul a fost preluat de poliție pentru cercetări” , a informat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir.

Mai multe detalii...

Absolvenții cu 10 la Bacalaureat și Evaluarea Națională vor fi premiați de Guvern

Candidaţii care au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat vor primi câte 3.000 de lei, iar absolvenţii de clasa a VIII-a care au luat nota maximă la Evaluarea Naţională, câte 1.000 de lei. Proiectul de hotărâre de Guvern care stabilește acest lucru a fost supus dezbaterii publice.

În Teleorman, o singură absolventă de clasa a XII-a  a obținut media 10 la Bacalaureat. Este vorba despre Tănase Emilia Emanuela de la Colegiul Naţional “Anastasescu” din Roşiorii de Vede.

La Evaluarea Naţională, media 10 a fost obţinută de nouă absolvenţi: Luţă Adelina Elena-Şcoala Gimnazială “Ştefan cel Mare” Alexandria, Petrică Miruna-Şcoala Gimnazială nr. 2 Videle, Rolea Theodor Ioan, Selea Alexandru şi Grigorescu Maria Victoria de la Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul” din Alexandria, Dănescu Adela Gabriela-Şcoala Gimnazială nr. 2 Zimnicea, Ghigeanu Luisa Manuela-Şcoala Gimnazială nr. 1 Izlaz, Ifrim Ana Maria-Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” Roşiorii de Vede, Iova Nicoleta Carmen-Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” Roşiorii de Vede.

 

Mai multe detalii...
Subscribe to this RSS feed