Menu
No title

                               

Clinica

Expoziție la Biblioteca Județeană ”Marin Preda”: Rădăcini creştine

Expoziție la Biblioteca Județeană ”Marin Preda”: Rădăcini creştine

Biblioteca Judeţeană “Marin Preda” Teleorman, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţan Teleorman, organizează în data de 11 aprilie 2017, ora 12.00, la sala de lectură, vernisajul expoziţiei “Rădăcini creştine”.

În cadrul acesteia vor fi expuse icoane sculptate în basorelief aparţinând domnului Marian Bugean, profesor la Şcoala gimnazială “Alexandru Colfescu” din Alexandria.

Vor fi prezenţi, alături de artist, colegi şi elevi de la Şcoala gimnazială “Alexandru Colfescu”, precum şi elevi de la clasele a V-a şi a VI-a din cadrul Şcolii gimnaziale nr.5 din Alexandria, însoţiţi de doamnele profesoare Cornelia Trăilă, Ştefania Marin şi Daniela Pantea.

Prin acest eveniment, organizat în Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, Biblioteca Judeţeană “Marin Preda” marchează una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii – Paştele sau Învierea mântuitorului Iisus Hristos.

Paştele este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos, Învierea fiind, după cum spunea părintele Arsenie Boca, singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi.

Expoziţia va rămâne deschisă publicului în perioada 11-21 aprilie a.c.

 

 

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus