Menu
No title

                               

EXERCIȚIU Se vor auzi sirenele în Teleorman

EXERCIȚIU Se vor auzi sirenele în Teleorman

 

În Teleorman va fi declanșat, astăzi,  mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și vor fi acționate echipamentele de avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.

Simulările se vor desfășura între orele 10:00 - 15:00, timp în care vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților.

În acest interval de timp, teleormănenii vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație.

La nivelul județului există un total de 158 de sirene, dintre care 143 sunt sirene electrice și dinamice, iar 15 sirene sunt electronice.

”Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma “EXERCIȚIU”, informează ISU Teleorman.

Ultima actualizare Vineri, 21 Aprilie 2017 10:33

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus