Menu
No title

                               

Clinica

Doi tineri din comuna Botoroaga au salvat doi bătrâni dintr-un incendiu Featured

Doi tineri din comuna Botoroaga au salvat doi bătrâni dintr-un incendiu

Doi tineri din comuna Botoroaga au devenit salvatori recunoscuţi în mod oficial de ISU "AD Ghica" după ce au salvat doi bătrâni dintr-un incendiu izbucnit la casa în care locuiau în satul Valea Cireşului.

Bogdan Voicu, în vârstă de 20 de ani şi Mihăiţă Mitrea, în vârstă de 25 de ani, au fost felicitaţi, vineri, de conducerea ISU şi au primit diplome de recunoaştere a meritelor. "Fapta lor a condus la salvarea celor doi bătrâni şi alertarea subunităţii de pompieri. Valoarea pagubelor se apreciază la peste 80.000 şi a bunurilor salvate de aproximativ 50.000 de lei." , a declarat în timpul unei conferinţe de presă col. Pompiliu Manea, adjunctul inspectorului şef al ISU "AD Ghica".

Incendiul a fost stins de autospecialele ISU în aproximativ două ore şi jumătate, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Gelu Dragomir. Deoarece calea de acces în locuinţa bătrânilor a fost blocată de flăcări, cei doi tineri au spart geamul casei, locul prin care i-au şi scos pe cei doi vârstnici intoxicaţi cu monoxid de carbon.

"În jurul orei 2 am văzut incendiul, am oprit maşina şi am sunat la 112. Am sunat apoi un prieten care stătea faţă în faţă cu incendiul. A venit. Nu puteam să ne apropiem de flăcări. Am auzit o bătaie în geam. Ne-am dat seama că acolo locuiau bătrânii. Am intrat în curte, am spart geamul. I-am scos pe cei doi bătrâni. I-am scos şi din curte. Nu mi-a fost teamă să intervin. Focul ardea în mai bine de jumătate din casă. Era foarte mult fum.". a povestit Bogdan Voicu. După ce au fost salvaţi, cei doi bătrâni au fost luaţi de fiica acestora la Bucureşti. Casa în care locuiau aceştia a fost distrusă în mare parte în urma incendiului. La iniţiativa pompierilor, tinerii salvatori au acceptat să se înscrie în "Programul Salvator din Pasiune", proiect prin care pot să devină voluntari în cadrul Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus