Menu
No title

                               

Stadionul din Alexandria, la mâna guvernanților. Investiția de 12 milioane de euro se va realiza doar dacă va fi aprobată de Guvern Featured

Stadionul din Alexandria, la mâna guvernanților. Investiția de 12 milioane de euro se va realiza doar dacă va fi aprobată de Guvern

Modernizarea Stadionului municipal Alexandria, investiție în valoare de 12 milioane de euro, derulată prin Compania Națională de Investiții, este la mâna guvernanților. Proiectul privind realizarea complexului sportiv a primit toate avizele Ministerului Dezvoltării și Companiei Naționale de Investiții, dar fiind vorba de o investiție de peste 8 milioane de euro, este nevoie de hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici și demararea investiției. Potrivit unor surse neoficiale, proiectul legat de modernizarea stadionului din Alexandria ar fi trebuit să se afle pe ordinea de zi a ședinței de guvern de săptămâna trecută, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Dacă investiția va primit votul guvernanților săptămâna aceasta sau în viitoarele ședințe de guvern rămâne de văzut.

Îndelung comentată și contestată de unele voci, investiția de 12 milioane de euro, este privită totuși de autoritățile din Alexandria ca pe o necesitate.

”Sunt foarte  mulți alexăndreni care au opinat că nu este necesar acest obiectiv, acest complex sportiv. Nu i-am simțit că iubesc orașul sau că înțeleg ceea ce se întâmplă. Mă refer la alexăndreni.Au fost voci care au spus că nu avem echipă în Divizia A. Am dat exemplul cu Târgu Jiu, un oraș comparabil cu noi. Stadionul de la Alexandria este copia fidelă a stadionului de la Târgu Jiu. Ele sunt niște proiecte tip. Târgu Jiu a avut echipă în divizia A. Și dacă retrogradează, ce facem? Luăm stadionul și îl mutăm într-o altă localitate care are o echipă promovată în Divizia A? Și eu îmi doresc și am făcut pași pentru a avea o echipă în divizia A. Dar avem echipă în prima divize națională de fotbal fete”, susține primarul Victor Drăgușin.

Potrivit acestuia, investiția este necesară, nu doar pentru sportivii de performanță, ci și pentru copiii și tinerii din Alexandria. ” S-a finalizat Polivalenta pentru sporturile de sală. Este absolut necesar un stadion pentru atletism și sporturile de echipă din exterior. Dacă nu putem oferi condiții extraordinare privind viitorul tinerilor din Alexandria, hai măcar să avem copii sănătoși și de ce să nu încercăm și varianta unor cariere sportive pentru tinerii noștri”, mai spune primarul Alexandriei.

 Dacă va fi aprobat, complexul urmează să fie ridicat pe amplasamentul actualului stadion

Realizarea complexului sportiv stă acum la mâna guvernanților.”Conform actelor normative în vigoare, investițiile de peste 8 milioane de euro sunt aprobate de Guvern. Cele sub 8 milioane de euro se aprobă de Ministrul Dezvoltării. S-au trezit foarte multe patimi, dar în spate sunt doar rațiuni politice. Îmi doresc ca premierul și membrii cabinetului să aibă rațiune”, mai spune primarul Alexandriei, Victor Drăgușin.

Dacă va fi aprobat, complexul urmează să fie ridicat pe amplasamentul actualului stadion care va fi demolat.

Stadionul va avea o capacitate totală pentru 5.496 spectatori, o suprafaţă construită de 15.795 de mp, iar durata de realizare a investiţiei este de 18 luni.

Terenul de fotbal va fi refăcut, dimensiunile acestuia urmând să fie 105×68 metri, va fi înierbat şi va fi dotat cu sisteme de drenare şi de degivrare. Pista de atletism cu suprafaţă sintetică va avea cinci culoare regulamentare. Va exista şi o masă a presei cu 48 de locuri, 2 studiouri TV şi o sală de conferinţe cu 75 de locuri. Vor fi amenajate două vestiare complet echipate, două săli de încălzire indoor, vestiar pentru arbitri şi cameră pentru oficiali, vestiare pentru alţi participanţi la organizarea evenimentelor, cameră de control cu vedere directă asupra tribunelor, cameră comandament securitate. De asemenea, stadionul va fi dotat cu sistem de nocturnă, dispus pe copertinele celor două tribune, cu nivel de iluminare pentru transmiterea în direct a meciurilor televizate, sistem de sonorizare şi adresare public, tabele multimedia. Stadionul municipal va avea şi un hotel pentru sportivi cu 40 de camere cu paturi duble şi baie proprie, zona de recepţie, restaurant, spaţii de recuperare pentru sportivi/ SPA.

 

 

 

 

Ultima actualizare Luni, 24 Iulie 2017 13:17

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus