Menu
No title

                               

Clinica

Ziua națională a produselor agroalimentare românești, sărbătorită la Turnu Măgurele

Ziua națională a produselor agroalimentare românești, sărbătorită la Turnu Măgurele

Primăria Turnu Măgurele marchează, astăzi, Ziua națională a produselor agroalimentare românești, sărbătoare instituită prin legea 168/2017.

Potrivit organizatorilor, la eveniment și-au anunțat prezența zeci de producători tradiţionali din localităţile din zonă. Ei vor oferi spre vânzare legume şi fructe de sezon, preparate tradiţionale din carne şi din lapte, conserve şi dulceţuri, produse apicole, must, vinuri româneşti, dulciuri, precum şi obiecte de artizanat, utilaje şi unelte agricole. În partea a doua a zilei de marţi, 10 octombrie, vor fi prezenţi cunoscuţi interpreţi de muzică populară precum Roberta Crintea, Olguţa Berbec, Marcela Fota şi Emilia Ghinescu. ”Vă aşteptăm marţi, 10 octombrie 2017, pe centrul pietonal de Bulevardul Independenţei, dar şi în Parcul Central din Turnu Măgurele”, transmite instituția organizatoare.

Ziua națională a produselor agroalimentare românești este marcată, începând cu anul 2017, la data de 10 octombrie, fiind instituită prin legea 168/2017.

Potrivit prezentei legi, Ziua națională a produselor agroalimentare românești poate fi organizată de către autoritățile publice centrale și locale și de celelalte instituții ale statului, de către societatea civilă și de către persoane fizice și juridice. Se pot organiza programe și manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social sau științific, consacrate promovării produselor agroalimentare românești și câștigării încrederii consumatorului. Totodată, în vederea organizării și derulării în bune condiții a manifestărilor mai sus menționate, autoritățile administrației centrale și locale pot acorda sprijin logistic și pot aloca fonduri prin bugetele proprii, în limita alocațiilor bugetare aprobate.

Ultima actualizare Marți, 10 Octombrie 2017 11:03

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus