Menu
No title

                               

Clinica

Autoturism în flăcări la Gălăteni

Autoturism în flăcări la Gălăteni

Miercuri, în jurul orei 12.10, pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, pompierii militari au fost alertaţi de izbucnirea unui incendiu la un autoturism, în apropierea Staţiei CFR Gălăteni.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de intervenţie din cadrul Detaşamentului Videle, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. La sosirea militarilor, autoturismul era cuprins de flăcări în proporţie de 100%, existând riscul extinderii la două autoturisme parcate în apropiere. Concomitent cu îndepărtarea celor două autovehicule din zona incendiului, pompierii au acţionat pentru stingerea flăcărilor, reuşind lichidarea lor în aproximativ 10 minute. Valoarea pagubelor a fost apreciată la suma de 15.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la aproape 30000 de lei.

Cauza probabilă a incendiului: folosirea intenţionată a sursei de aprindere de către o persoană necunoscută. Cazul a fost preluat de către poliţie pentru cercetări. La acest eveniment nu s-au înregistrat victime.

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus