Menu
No title

                               

Clinica

Casă cuprinsă de flăcări, de la o lumânare aprinsă

Casă cuprinsă de flăcări, de la o lumânare aprinsă

În data de 02.12.2017, la ora 23.35, o persoană din localitatea Dobrotești alerta pompierii militari pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de faptul că un incendiu se manifestă la locuința Veronicăi P..

La fața locului a sosit rapid un echipaj de intervenție din cadrul Punctului de lucru Dobrotești, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, în sprijinul lor venind și colegii din cadrul Detașamentului de Pompieri Roșiorii de Vede, cu o autospecială de stingere.

Focul, ce se manifesta la acoperișul locuinței, realizat din astereală din lemn învelită cu tablă, pe o suprafață de cca. 80 mp, la mobilierul și tâmplăria aferente a două camere de locuit, la o mașină de cusut, o mașină de spălat și mai multe materiale textile, a fost localizat și lichidat după aproximativ două ore de intervenție.

Valoarea bunurilor distruse a fost estimată la suma de 20000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la aproximativ 40000 de lei.Din verificările efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs de la o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată de proprietară. Din fericire, la această intervenție nu s-au înregistrat victime.

 Pompierii recomandă:Atenție la sistemele de încălzire din locuință!

 Având în vedere numărul mare de incendii izbucnite în perioada sezonului rece din cauza coșului de fum și a instalațiilor electrice defecte ori cu improvizații, readucem aminte cetățenilor următoarele recomandări pentru prevenirea acestor evenimente nedorite, și anume:

- evitaţi supraîncălzirea sobelor, deoarece prin căldura radiată acestea pot aprinde obiectele din jur;

- depozitaţi jarul şi cenuşa numai în gropi special amenajate;

- amplasaţi lemnele şi rufele la o distanţă de minim 1 m faţă de sobele metalice, respectiv 50 cm faţă de cele din teracotă;

- supravegheaţi permanent focul;

- nu aprindeţi focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile;

- izolaţi coşurile de fum faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a acestuia cu 25 cm; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

- evitaţi încastrarea, în coşuri şi burlane, a elementelor combustibile ale acoperişului sau planşeului;

- curăţaţi  coşurile de evacuare a fumului de funingine.

- nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații;

- nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;

- nu suprasolicitați instalația electrică folosind mai multe aparate simultan;

- nu lăsați nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum ar fi: fierul de călcat, reșourile, radiatoarele și altele asemenea;

- instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând cu strictețe indicațiile producătorului ce sunt menționate în prospectul produsului;

- verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și luați măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

- respectaţi regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor privind folosirea aparatelor de utilizat gazele naturale şi a mijloacelor de încălzire de tip centrală;

- nu folosiţi instalaţiile de gaz improvizate;

- nu lăsaţi aparatele de utilizat gaze naturale în funcţiune nesupravegheate;

- dacă simţiţi miros de gaz, nu utilizaţi surse de aprindere cu flacără (chibrituri, brichete, etc.), nu aprindeţi lumina şi deschideţi ferestrele.

 

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus