Menu
No title

                               

Clinica

Intervenție dificilă a pompierilor roșioreni la Zâmbreasca

Intervenție dificilă a pompierilor roșioreni la Zâmbreasca

Pompierii militari din Detașamentul Roșiorii de Vede au fost solicitați, noaptea trecută, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o casă din Zâmbreasca.

”La sosirea primelor echipaje de intervenție din cadrul Punctului de lucru Dobrotești, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, focul era generalizat la acoperișul unei anexe, realizat din lemn și învelit cu tablă, pe o suprafață de cca. 40 mp, precum și în trei camere ale acesteia, unde erau depozitate cca. 7 t de lemne, un aragaz, o mașină de spălat și mai multe elemente de mobilier, existând riscul extinderii flăcărilor la casa de locuit din imediata apropiere.De asemenea, la fața locului au fost găsite și două persoane rănite, o femeie de 61 de ani și un bărbat de 80 de ani, ambele prezentând arsuri de gradul I la nivelul membrelor și feței. Cele două victime au primit primul ajutor după care au fost transportate la spital cu ajutorul ambulanței SMURD pentru îngrijiri medicale de specialitate”, informează pompierii.

Pentru localizarea și lichidarea focului, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Roșiorii de Vede, cu o autospecială de stingere, militarii reușind să stingă incendiul după aproximativ două ore de luptă cu flăcările.
Intervenția a fost dificilă din cauza cantității mari de materiale combustibile, a fumului dens și a riscului de producere a unei explozii la buteliile ce se aflau în interiorul anexei.
Valoarea bunurilor salvate de pompieri, reprezentând casa de locuit și mai multe materiale de uz gospodăresc, a fost apreciată la suma de 50000 de lei, iar cea a pagubelor la aproape 20000 de lei.

Din primele cercetări efectuate la fața locului pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit faptul că evenimentul s-a produs de la un scurtcircuit la instalația electrică din anexă.

 

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus