Menu
No title

                               

Clinica

ANM anunță ninsori. Vezi zonele vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni o informare meteo de ninsori moderate cantitativ şi intensificări ale vântului la munte, lapoviţă şi ninsori în nord-vest şi centrul ţării, valabilă de marţi, ora 3:00, până miercuri, ora 18:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, la munte va ninge moderat cantitativ şi local se va depune un strat mai consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari pe creste, unde vor fi rafale de peste 60-80 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

În nord-vestul şi centrul ţării vor predomina ninsorile, în general slabe cantitativ, cu precădere în cursul zilei de marţi (21 noiembrie) şi în noaptea de marţi spre miercuri (21/22 noiembrie).

La munte, în special la altitudini de peste 1.700 m, vântul va avea intensificări în după-amiaza zilei de luni (20 noiembrie) şi în prima parte a nopţii de luni spre marţi (20/21 noiembrie), cu rafale de peste 90-100 km/h.

DCNEWS.RO

Mai multe detalii...

Postul Crăciunului începe miercuri, durează 40 de zile şi cuprinde 14 dezlegări la peşte

Postul Naşterii Domnului sau Postul Crăciunului începe miercuri, durează 40 de zile şi are 14 zile în care se poate mânca peşte, de regulă sâmbăta şi duminica sau în zilele unor sfinţi importanţi.

La început, nu toţi creştinii posteau în acelaşi mod şi acelaşi număr de zile. De exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni; unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Sinodul din Constantinopol, din 1166, a uniformizat însă durata Postului Naşterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie.

Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la lucrurile rele care îndepărtează de Dumnezeu şi de oameni. Din punctul de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin.

Este dezlegare la peşte şi preparate din peşte, precum şi la vin, untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică, cuprinse în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie inclusiv. Zilele cu dezlegare sunt marcate, de regulă, în Calendarul creştin ortodox fie prin menţiunea dezlegare la peşte, fie prin simbolul unui peşte.

Acest post este de asprime mijlocie, asemănător celui al Sfinţilor Apostoli. În timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea şi vinerea până în ceasul al IX-lea (aproximativ orele 15.00 - 16.00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marţea şi joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, şi se bea vin, iar sâmbăta şi duminica se permite şi peşte, cu excepţia perioadei dintre 20 şi 24 decembrie, când postul devine mai aspru.

Dacă lunea, marţea sau joia cade prăznuirea vreunui sfânt, se dezleagă la peşte, iar miercurea şi vinerea, la vin şi untdelemn, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Tot aşa, dacă miercuri sau vineri se întâmplă să cadă sărbătorirea unui sfânt cu Priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin.

În acest an, în Postul Crăciunului avem dezlegare să consumăm peşte de 14 ori.

Dar, înainte de aceste alimente, sunt esenţiale în post credinţa, pacea, respectul faţă de oameni, buna înţelegere şi milostenia faţă de cei care au nevoie de ajutor. 

news.ro

 

Mai multe detalii...
Subscribe to this RSS feed