Menu
No title

                               

Clinica

Dosarul lui Dragnea: Un fost șef de la DGASPC Teleorman recunoaște că a semnat acte ”de frică” să nu fie dat afară

Dosarul lui Dragnea: Un fost șef de la DGASPC Teleorman recunoaște că a semnat acte ”de frică” să nu fie dat afară

Constantin Balaban, fost șef al Complexului de servicii destinate copilului și familiei din Alexandria, inculpat în dosarul în care este judecat și Liviu Dragnea, a declarat marți că nu a luat nicio măsură în cazul celor două angajate care lucrau de fapt la PSD Teleorman și chiar a semnat acte "de frică" să nu fie dat afară.

Potrivit Agerpres, Constantin Balaban, fost șef al Complexului de servicii destinate copilului și familiei din municipiul Alexandria, din cadrul DGASPC Teleorman, este acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual.

În sala de judecată, Balaban a declarat că a fost de acord să întocmească, la cererea directorului DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, fișe de prezență și rapoarte de activitate pentru Adriana Botorogeanu, deși știa că aceasta din urmă nu lucra efectiv în instituție, ci la PSD Teleorman. În context, el a spus că înainte de anul 2013 a fost președintele Organizației de Tineret a PSD Alexandria.

"Mi-a fost frică că o să îmi pierd serviciul, de aceea am semnat acele acte. Adică să nu fiu dat afară de directoarea Floarea Alesu. Aceasta mi-a spus că nu este treaba mea să mă interesez de situația Adrianei Botorogeanu. Nu contest întocmirea înscrisurilor. Ca orice om, mi-a fost frică că o să îmi pierd serviciul (...). Mulți colegi din cadrul DGASPC Teleorman erau agitați pentru că li se cerea să întocmească diverse documente. Știam că Botorogeanu făcea parte din PSD, pentru că și eu făceam parte din partid. Nu știu dacă ea era susținută de cineva. Au fost persoane în Direcție care și-au arătat nemulțumirea că Botorogeanu nu venea la serviciu, dar aceste nemulțumiri au apărut după ce ea și-a dat demisia în aprilie 2014", a precizat Constantin Balaban, care a subliniat că a fost schimbat din funcție după ce a dat declarație la DNA în acest dosar.

Tot la acest termen, a fost audiată Valentina Marica, la data faptelor șef al Complexului de recuperare și coordonator al Complexului de servicii destinate copilului și familiei, ce avea în componență și Centrul de consiliere și sprijin pentru părinți.

Potrivit Agerpres, aceasta este acuzată că a întocmit fișele de prezență și a semnat rapoartele de evaluare a performanțelor în cazul celor două angajate care lucrau la PSD Teleorman, Adriana Botorogeanu și Anisa Niculina Stoica.

Valentina Marica susține că, în anul 2009, a constatat că cele două nu veneau la serviciu, după ce șefii instituției i-au cerut fișele de prezență și rapoartele de activitate ale tuturor angajaților.

"Am acceptat să întocmesc acele documente, deoarece așa funcționa atunci Protecția Copilului", a recunoscut Valentina Marica.

Ea a precizat că, în anul 2009, a fost sancționată de către conducerea Direcției, deoarece era "ca un ghimpe" în instituție, însă a făcut contestație în instanță și a avut câștig de cauză. Ulterior, Floarea Alesu i-a cerut să demisioneze, ceea ce a și făcut.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 5 septembrie, când va fi audiată Rodica Miloș, iar fosta soție a lui Dragnea, Bombonica Prodana, trebuie să își precizeze poziția procesuală.

Ca și la termenele precedente, Liviu Dragnea a fost așteptat la instanță de mai mulți protestatari, însă liderul PSD nu a venit la proces.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pe 15 iulie 2016, fiind acuzat de săvârșirea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual.

 

 

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus