Menu
No title

                               

Clinica

38 de localuri de școală nu au autorizaţie de securitate la incendiu

38 de localuri de școală nu au autorizaţie de securitate la incendiu

38 de clădiri în care funcţionează unităţi de învăţământ au nevoie de autorizaţie de securitate la incendiu, potrivit adjunctului inspecţiei de prevenire care coordonează activitatea de avizare - autorizare din cadrul ISU "AD Ghica", Gheorghe Băcanu.

Avizele pot fi solicitate până pe 30 iunie. După acest termen, sancţiunea se aplică gradual, în cadrul unei amenzi cu valori cuprinse între 20.000 şi 50.000 lei.

"În anul 2015, în primele cinci luni, am avut doar două solicitări de de autorizaţie. În 2016 au fost patru solicitări, iar în 2017, 20 de astfel de solicitări. Numărul unităţilor de învăţământ care au nevoie de această autorizaţie s-a redus. Din aproximativ 360 de clădiri în care se desfăşoară activităţi de învăţământ, la ultima evaluare, aproximativ 38 de clădiri ar trebui să solicite şi să obţină autorizaţia de securitate la incendiu. Cele mai multe sunt în mediul rural.", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Gheorghe Băcanu. În privinţa instituţiilor, situaţia avizelor eliberate de ISU este mult mai bună. "Pe instituţii stăm mai bine având în vedere că nu avem construcţii noi. De regulă construcţiile s-au realizat înainte de 1990, iar ele şi-au păstrat destinaţia de spaţii administrative. Nu au existat modificări care să necesite o reluare a procesului de autorizare.", a mai spus Băcanu.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la nivelul judeţului Teleorman nu există expert atestat pentru securitate la incendiu şi nici verificator. Cererea pentru emiterea avizului de securitate la incendiu şi documentaţia aferentă pot fi transmise şi în format electronic la ISU, doar în condiţiile în care acestea sunt scanate în format PDF şi semnate electronic de către toate persoanele semnatare autorizate.

Cererile de emitere a avizelor şi autorizaţiilor vor fi însoţite, obligatoriu, de semnătura electronica a investitorului/beneficiarului. Documentaţiile tehnice aferente vor fi semnate electronic de proiectanţi şi verificatori de proiecte conform domeniilor pentru care sunt atestaţi. Autorizaţia este valabilă pe termen nelimitat dacă are anexată toată documentaţia care a stat la baza emiterii ei.

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus