Menu
No title

                               

Clinica

Rata șomajului în Teleorman-10,15%

Rata șomajului în Teleorman-10,15%

Potrivit ultimului buletin statistic emis de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în judeţul Teleorman, la sfârşitul lunii iulie, s-a înregistrat o rată a şomajului de 10.15%, numărul şomerilor, în evidenţă, fiind de 16.157 persoane.

Din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele A.J.O.F.M Teleorman, 1.767 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj, din care 516 persoane, reprezintă absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ.

Şomerii neindemnizaţi, deţin la sfârşitul lunii iulie o pondere de 89.06%, respectiv 14.390 persoane, majoritatea provin din mediul rural şi beneficiază de prevederile Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat.

În funcţie de localitatea de domiciliu, au fost înregistraţi în luna iulie, în mediul urban, un număr de 3.276 şomeri, iar în mediul rural 12.881 şomeri.

Referitor la nivelul de instruire, şomerii cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional deţin ponderea cea mai ridicată, respectiv 87.03%, urmează şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal care deţin o pondere de 12.43%, iar cei cu studii universitare înregistrează o pondere de 0.54%.

Din punct de vedere al grupelor de vârstă, numărul şomerilor se prezintă astfel: 4.968  persoane între 40-50 ani (30.75%); 3.224 persoane peste 55 de ani (19.96%); 3.119 persoane între 30-40 de ani (19.30%); 1.949 persoane între 50-55 ani (12.06%); 1.915 tineri până în 25 de ani (11.85%); 982 persoane între 25-30 de ani (6.08%).

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasa un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.Codul HTML nu este permis.

sus